Casa Gloria combină, din punct de vedere arhitectural, stilurile tradițional și neoromânesc, principalele puncte de atracție fiind pridvorul și cerdacul, cu elemente structural-decorative din lemn sculptat. Având o amprentă de 10x12m, casa este potrivită pentru diverse situații de teren și orientare cardinală. Parterul este împărțit în living, bucătărie, grup sanitar, spațiu depozitare și vestibul, iar în zona de noapte de la mansardă se află două dormitoare, două băi și un dressing.