Autorizare și avizare
Vă stăm la dispoziție în vederea elaborării documentațiilor de autorizare a construcțiilor, reprezentării pentru obținerea de la primării și de la instituțiile abilitate a avizelor și acordurilor necesare autorizării și pentru realizarea de expertize tehnice și audit energetic în construcții.
Întocmire dosar de autorizare
Autorizarea unei construcții pare a fi un proces complicat, dacă este să ne raportăm strict la prevederile Legii nr. 50/1991, însă cu ajutorul UberHause® lucrurile se pot rezolva simplu. În baza certificatului de urbanism emis de primărie și a conceptului de proiectare convenit cu beneficiarul, noi realizăm documentația tehnică în vederea autorizării construirii (DTAC), ca parte a proiectului tehnic (PTh) ce va fi folosit la ridicarea construcției, proiect ce ne va ajuta să facem calculele cu privire la costurile construirii. Prezentăm apoi proiectul pentru avizare de către un verificator atestat, pe fiecare specialitate, îl înscriem la Ordinul Arhitecților din România, iar primăria va emite autorizația și vom începe să construim.
Reprezentare pentru autorizare
Documentația pentru autorizarea construirii sau desființării unei lucrări de construcții include, pe lângă proiectul cu componentele de arhitectură, structuri și instalații, un număr de avize și acorduri, solicitate prin certificatul de urbanism, care trebuie obținute din partea unor instituții, agenți economici sau autorități competente. Pentru beneficiarii interesați, UberHause® se poate ocupa, prin colaboratorii săi specializați în acest sens, de depunerea, urmărirea stadiului elaborării și colectarea acestor avize și acorduri, astfel încât procesul de autorizare a construirii să se realizeze într-o durată de timp cât mai redusă.
Expertize tehnice și audit energetic
Realizată într-o situație de intervenție prin renovare, modificare, consolidare, supraetajare, recompartimentare, alipire, sau în cazul unei lucrări de construcție ori demolare în apropierea unei clădiri, expertiza tehnică presupune o activitate complexă de evaluare a stării tehnice a unei construcții prin raportare la cerințele legale. Prin audit energetic se determină caracteristici termo-energetice ale unei clădiri și se stabilesc soluții de reabilitare sau modernizare în acest sens. UberHause® realizează, prin colaboratorii săi, astfel de expertize și audituri, inclusiv studii geotehnice prin care se determină consistența și structura solului și se fac recomandări cu privire la proiectarea construcției.
Apelați acum la specialiștii UberHause® pentru o ofertă de preț!
- Consultanță personalizată
- Echipă de arhitecți, ingineri și urbaniști
- Redactare rapidă a proiectului
- Reprezentarea beneficiarului în relația cu instituțiile competente