ATRIUM reprezintă o posibilă opțiune pentru o casă cu mansardă spațioasă, modernă, potrivită unei familii extinse. Atrag atenția intrarea amplă, ce se poate transforma în spațiu de relaxare, cele două balcoane cu balustrade vitrate și casa scării, evidențiată de un alt vitraj interesant. Fațadele au texturi contrastante, încadrate și scoase în evidență de tencuiala albă a suprafețelor perimetrale, ceea ce asigură continuitate designului de ansamblu al locuinței.